Descoperire surprinzătoare despre transplanturile de inimă: organul pare să-și schimbe vârsta biologică

Un studiu asupra transplanturilor de inimă ridică o întrebare neașteptată despre îmbătrânire şi despre ideea de „fântână a tinereţii”: poate un organ să-și schimbe vârsta biologică după ce ajunge într-un alt organism?

Vârsta biologică a inimii ar putea să nu fie atât de rigidă cum se crede. Foto: DMS

O inimă prelevată de la un donator în vârstă pare să „întinerească” atunci când este transplantată într-un organism mai tânăr. În schimb, o inimă provenită de la un donator tânăr poate îmbătrâni mai repede dacă ajunge într-un organism mai vârstnic, potrivit unui studiu  prezentat de revista Nature şi citat de The Independent.

O echipă de cercetători de la Harvard, condusă de Jesse Poganik, a pornit de la ideea că vârsta biologică a unui organ nu atât de „rigidă”, cum se crede. Pentru a testa ipoteza, oamenii de ştiinţă au făcut mai multe transplanturi de inimă la șoareci de vârste diferite: animale tinere, de vârstă mijlocie și mai în vârstă.

După patru până la șase luni, echipa a analizat țesuturile inimilor transplantate. Unul dintre principalii indicatori urmăriți a fost metilarea ADN-ului, un proces chimic folosit pentru estimarea vârstei biologice a celulelor, iar rezultatele au arătat o diferență clară între inimile care ajunseseră în organisme de vârste diferite.

Astfel, inimile tinere transplantate la șoareci mai bătrâni au prezentat semne de îmbătrânire accelerată, în timp ce inimile provenite de la animale în vârstă au „întinerit” după ce au fost introduse în organisme mai tinere.

Rezultatul observat și la oameni

Cercetătorii au vrut să vadă dacă același fenomen apare și în cazul transplanturilor umane, astfel că au analizat 11 cazuri de transplant de inimă în care exista o diferență importantă între vârsta donatorului și cea a pacientului.

În cinci dintre cazuri, inimi provenite de la donatori mai în vârstă fuseseră transplantate unor persoane mai tinere, iar în șase cazuri s-a întâmplat invers, diferențele de vârstă dintre donatori și primitori fiind până la 50 de ani.

Și în aceste cazuri analiza a indicat că vârsta biologică a inimii transplantate se apropia mai degrabă de vârsta pacientului decât de cea a donatorului. Cu alte cuvinte, după transplant, organul părea să se adapteze într-o anumită măsură la noul său mediu biologic.

Cercetătorii au verificat și alte date medicale provenite de la sute de pacienți la un an după transplant, constatând că ritmul cardiac, grosimea peretelui inimii și capacitatea de efort corespund mai mult cu vârsta primitorului decât cu vârsta donatorului. Totuși, nu toate măsurătorile au urmat același tipar.

„Unele, dar nu toate, măsurătorile funcționale au corespuns ipotezei potrivit căreia aceste inimi mai în vârstă, aflate în organisme mai tinere, funcționau ca și cum ar fi fost biologic mai tinere și invers”, a explicat Jesse Poganik, subliniind însă că există şi anumite limite.

Ce înseamnă pentru cercetarea îmbătrânirii

Un aspect important al studiului este că schimbarea vârstei biologice a fost observată la inima transplantată, nu la întregul organism. Cercetătorii nu au găsit dovezi că transplantul ar fi făcut ca celelalte organe ale pacientului să devină mai tinere.

Rezultatele susțin însă ideea că mediul în care trăiește un organ poate influența procesele asociate îmbătrânirii, iar cercetătorii consideră că acest fenomen ar putea avea legătură cu factorii din organismul primitorului, inclusiv cu mediul biologic creat de sânge.

Descoperirea ar putea avea și o consecință practică pentru transplanturi.

În prezent, organele de la donatori mai în vârstă sunt folosite cu mai multă precauție, deși criteriile de transplant s-au extins în unele situații. Dacă rezultatele vor fi confirmate prin cercetări suplimentare, ele ar putea susține folosirea unui număr mai mare de organe provenite de la donatori vârstnici.